În anul 2018, cursurile de antreprenoriat au avut un real succes, așadar pentru anul 2019 ne-am hotărât să continuăm aceste cursuri. Proiectul „Școala non-formală de antreprenoriat 2019”, cofinanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, a avut rolul de a crește performanța în rândul tinerilor antreprenori.
Pentru a crește șansele de supraviețuire a noilor afaceri în rândul studenților, aceștia au nevoie de competențe reale de antreprenoriat. Prin intermediul acestor cursuri, le-am asigurat viitorilor antreprenori setul de competențe necesare de care au nevoie la început de drum.
Pe parcursul a două săptămâni, tinerii au participat la cursuri autorizate ANC de antreprenoriat și PR & Comunicare. Cursurile de antreprenoriat s-au bazat pe exerciții practice privind lucrul în echipă, planificarea, managementul, gândirea strategică și responsabilitatea față de echipă, alocarea resurselor și diminuarea riscurilor. Pentru a deveni buni antreprenori trebuie să cunoaștem și elemente de comunicare, așadar tinerii au beneficiat și de acest curs, venind ca o completare. În cadrul cursurilor de PR & Comunicare, tinerii au învățat cum să comunice cu membrii echipei (angajați, clienți, colaboratori, parteneri, furnizori), cum să transmită mesajele și cum să țină discursurile în cadrul grupului și a comunității din care aceștia fac parte.
Gradul de absorbție și fixarea cunoștințelor al viitorilor antreprenori s-a datorat seminarului de bune practici de la finalul tuturor cursurilor. Mihai Oprea de la Optiela și Ana Maria Udriște de la Avocatoo au fost actorii principali ai acestui seminar, prin intermediul căruia au împărtășit tinerilor din experiențele lor.
Ți-ai mai dori să organizăm un astfel de curs?