Atelierul de fotografie

Proiectul s-a desfășurat în perioada 01 septembrie  – 31 octombrie 2018, trecând prin mai multe etape: de promovare a proiectului pe canalele de care dispune asociația, de instruire a celor 60 de studenți în domeniul fotografiei împărțiți în 3 grupe, ce au participat la ateliere săptămânele de învățare și de lucru și în plus, pentru a fi cât mai sigur de reușita în acest domeniu, 20  de persoane interesate dintre cei 60 de studenți au acumulat și cunoștiințe legate de tehnici de promovare și PR, cu ajutorul cursurilor autorizate ANC din domeniul PR. Pentru asigurarea multiplicării rezultatelor după încheierea atelierelor foto și a cursului de PR, am organizat o expoziție foto, cu fotografii ale absolvenților atelierelor și un cont în mediul online dedicat acestui proiect (Instagram) unde au fost postate cele mai bune fotografii obținute la ateliere. 

Scop: Dezvoltarea competențelor studenților în domeniul industriilor creative, respectiv în domeniul fotografiei și prin cunoștințele de promovare și de PR.

Obiective:

  • Promovarea atelierelor de fotografie în rândul studenților prin intermediul canalelor de comunicare de care dispune Asociația Better Youth, pentru selectarea a 60 de studenți care să participe la program.
  • Instruirea a 60 de studenți pentru dezvoltarea abilităților și competențelor în domeniul fotografiei. Studenții selectați în urma campaniei de promovare au participat la atelierele de fotografie unde au dobandit abilități și competențe, prin metode preponderent practice.
  • Selectarea dintre absolvenții atelierelor de fotografie a 20 de studenți și pregătirea acestora în domeniul PR. Pentru a le crește șansa de reusită în domeniul fotografiei, am dorit să le oferim un set de competențe în promovarea online a fotografiilor și strategii de PR pentru a păstra o relație pozitivă cu potențialii clienți.
  • Asigurarea multiplicării rezultatelor proiectului prin organizarea unei galerii foto. Cu ajutorul fotografiilor realizate de către studenți pe parcursul atelierelor de fotografie am organizat o galerie foto, unde cele mai bune 3 fotografii ale fiecărui student din cei 60 au putut fi regăsite.

Parteneri / Colaboratori / Instituții publice: Biblioteca Metropolitană București

Proiect finanțat: Ministerul Tineretului și Sportului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *